Scrisoare deschisa adresata Consulului României la Copenhaga

si comunicatul Ambasadei României în Danemarca, privitor la reacțiile de pe facebook ale românilor din Danemarca, după apariția acestei scrisori
more | mai mult »

I ♥ Scandinavia !

Iubim Scandianavia :) , Danemarca, Suedia, Islanda, Finlanda si Norvegia
more | mai mult »

 

REPORTAJ: Viziunile a cinci fotografi nordici despre Bucureşti, expuse la Hanul Gabroveni – FOTO

Expoziţia „Microtopiile Bucureştiului”, care include peste 50 de imagini realizate în Capitală de cinci fotografi din Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda şi Danemarca, a fost vernisată joi seară, la Hanul Gabroveni, şi va putea fi vizitată până pe 20 septembrie, accesul publicului fiind liber.

Proiectul, care presupune cartografierea şi redefinirea oraşului, este o incursiune vizuală în peisajul urban bucureştean, rezultată în urma rezidenţei a celor mai premiaţi cinci fotografi nordici la Bucureşti, şi face parte din ultima fază a programului Bucureşti Memoria|Explorarea|Imaginarea Oraşului, care lansează candidatura oraşului la titlul de Capitală europeană a culturii în 2021.

expo-3

Oddleiv Apneseth (Norvegia), Chris Maluszynski (Suedia), Milja Laurila (Finlanda), Ingvar Högni Ragnarsson (Islanda) şi Maja Nydal Eriksen (Danemarca) au locuit timp de o lună la Bucureşti, în vara acestui an, şi, după ce au vizitat oraşul, şi-au ales zone bine definite, pe care să le fotografieze.

Imaginile surprinse de aceştia sunt fie instantanee, fie cadre regizate, care surprind oameni de diverse vârste şi din diferite medii sociale. Nu lipsesc plajele urbane amenajate, parcările stradale, grădinile şi nici portretele însoţite de poveşti.

„Am văzut un Bucureşti fragmentat, multi-faţetat, un oraş construit din mai multe straturi, cu un limbaj vizual bogat şi multe istorii. Aceste trăsături sunt reflectate în forma pe care au luat-o lucrările mele – o mixtură între vechi şi nou, între fotografii surprinse de mine şi unele luate de altcineva, între imagini şi cuvinte”, a spus Milja Laurila, unul dintre cei mai importanţi fotografi contemporani, care a expus la Paris, Viena, Amsterdam, Hamburg şi Saint Petersburg.

Maja Nydal Eriksen a exploatat potenţialul cartierului Drumul Taberei, „un cadru comun, reprezentativ pentru viaţa de zi cu zi”, concluzionând că, în cartiere, viaţa este concentrată mai mult în locuri de joacă şi centre comerciale. Chris Maluszynski a pătruns în spaţiile locative din comunităţi care trăiesc în cartiere nou construite din nordul oraşului, surprinzând „oameni minunaţi care se luptă pentru un viitor diferit al României”, iar Ingvar Hogni Ragnarsson şi-a concentrat proiectul pe „Deltele Bucureştiului” – Văcăreşti, Lacul Morii şi Grădinile Pajura – ca locuri de evadare.

Oddleiv Apneseth, autointitulat „fotograf care documentează subiectiv realitatea”, a portretizat indivizi, familii şi grupuri, inspirate din portretele tradiţionale din perioada 1900 – 1940. Atras de realitatea bazată pe absurditate, norvegianul, lector în arta fotografică, este unul dintre cei mai importanţi artişti de gen din Scandinavia, fiind premiat pentru lucrările sale, unele dintre acestea incluse în colecţiile mai multor muzee.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/reportaj-viziunile-a-cinci-fotografi-nordici-despre-bucuresti-expuse-la-hanul-gabroveni-foto-14700191

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: